Cinci persoane au fost ucise luni într-un „atac terorist” ce a vizat biroul serviciului de informații iordanian situat în tabăra de refugiați palestinieni din Beqaa, la nord de capitala Iordaniei, Amman, a anunțat guvernul, citat de AFP.

„Biroul serviciului de informații din tabăra Beqaa a fost ținta unui atac josnic astăzi (luni) cu puțin înainte de 07:00 (04:00 GMT), făcând cinci morți printre membrii săi”, a anunțat purtătorul de cuvânt al guvernului iordanian, Mohamed Momani.

Serviciile de securitate vor “ancheta circumstanțele atacului terorist și îi vor identifica pe cei responsabili”, a mai spus el.

Potrivit acestuia, un agent de pază, un angajat și trei subofițeri și-au pierdut viața în acest atentat, care a coincis cu prima zi a lunii sfinte a islamului, Ramadanul (lună de post).

Iordania participă din 2014 la coaliția internațională împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Irak și în Siria, condusă de SUA.

În luna martie, Ammanul a anunțat că a dejucat atacuri ale grupării Statul Islamic, după o operațiune de amploare soldată cu moartea a șapte jihadiști, ceea ce a suscitat temeri cu privire la o amenințare teroristă în regatul hașemit la frontiera cu Siria.