Ilan Shor ar putea fi lipsit de mandatul de primar al orașului Orhei pe durata anchetei. Asta după ce procurorii au solicitat suspendarea provizorie din funcția de primar a acestuia, în baza articolului 200 din Codul de Procedură Penală, informează 24h.MD, cu referire la un comunicat de presă remis de reprezentanții fracțiunii „Pentru Orhei”.

„Fracţiunea „Pentru Orhei” din cadrul Consiliului Orăşănesc Orhei invită reprezentanţii mass-media la brifingul de presă referitor la solicitarea procurorilor de a-l demite pe Ilan Șor din funcția de primar de Orhei”, se menționează în comunicat.

De menționat este că articolul 200 din Codul de Procedură Penală stipulează că suspendarea provizorie din funcţie constă în interzicerea provizorie motivată învinuitului, inculpatului de a exercita atribuţiile de serviciu sau de a realiza activităţi cu care acesta se ocupă sau le efectuează în interesul serviciului public.

Totodată, suspendarea provizorie din funcţie o decide administraţia instituţiei în care activează bănuitul, învinuitul, în condiţiile legii, la demersul procurorului care conduce, sau, după caz, efectuează nemijlocit urmărirea penală.

Amintim că Ilan Shor a fost reținut pentru 30 de zile în custodia CNA. Reținerea acestuia a avut loc după ce a fost audiat suplimentar într-un nou dosar, fiind bănuit de evaziune fiscală și spălare de bani în proporții deosebit de mari.