O conferință internațională din domeniul securității va fi organizată la Chișinău, în data de 2 martie, sub auspiciile șefilor legislativelor din Moldova, Ucraina și Georgia. Anunțul a fost făcut de către președintele Parlamentului, Andrian Candu.
Potrivit lui, la evenimentul organizat în cooperare cu prestigioasa organizație internațională Atlantic Council, vor participa nu mai puțin de 12 delegații parlamentare din state europene, experți internaționali din domeniul securității, eurodeputați.
”Georgia, Ucraina și Republica Moldova se confruntă cu aceleași provocări: integritatea teritorială, securitatea energetică, propaganda străină. Aceleași provocări le avem în domeniul reformelor. Sperăm să avem discuții importante privind conflictele înghețate. Republica Moldova revine in vizorul internațional, prin organizarea acestei conferințe”, a punctat președintele Parlamentului.
Andrian Candu a precizat că mai multe informații despre eveniment pot fi găsite pe o pagină web dedicată evenimentului – www.parl4sec.md.
Subiectul a ajuns deja în atenția presei internaționale. Prestigioasele ziare The Washington Post și The New York Times menționează că șefii legislativelor din Moldova, Ucraina și Georgia se întrunesc în cadrul evenimentului care se va axa pe ”aspirații comune cu privire la integrarea europeană și securitatea regională”. Presa internațională mai atrage atenția că cele trei țări se confruntă cu aceleași amenințări din punct de vedere al securității.