Pianista Ecaterina Caraman sau, cum i se mai spune, Micul Mozart de Moldova, a devenit marea câștigătoare a Concursului Internațional din Franța. Aceasta i-a întrecut pe cei mai buni pianiști din Franța, Italia, Germania, Rusia și Japonia, fiind unica reprezentantă a țării noastre în acest concurs.
Cu această ocazie, fondatorul „Edelweiss”, Vlad Plahotniuc, care acum câteva luni în urmă i-a dăruit Ecaterinei un pian nou, a ținut să-i aducă sincere felicitări. „Felicitări, Ecaterina! Mi-ai spus că visul tău este să ajungi cea mai mare pianistă din lume și ți-am spus să crezi în acest vis și că acesta se va îndeplini, la fel cum ți s-a îndeplinit visul de a avea un pian nou. Drumul tău spre realizarea marelui vis a început. Deja ai reușit ca prin talentul tău să câștigi cupa Concursului Internațional de Pian din Franța. Felicitări și succes mai departe, ai tot sprijinul meu și al Edelweiss în continuare!”, a scris Plahotniuc pe pagina sa de facebook.
Reamintim că acum câteva luni, Fundația lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss”, i-a oferit în dar tinerei Ecaterina Caraman un pian nou, împreună cu o bursă de studii pentru un an la școala muzicală.