Corturile din Orăşelul Demnităţii vor fi mutate pe trotuar, pe durata lucrărilor de reparație de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, anunță 24h.MD.

Decizia a fost luată la o şedinţă a liderilor Platformei civice Demnitate şi Adevăr.

Chiril Moţpan, membru DA, a subliniat că Orăşelul Demnităţii nu poate să dispară, deoarece reprezintă un simbol al protestului oamenilor împotriva unei guvernări corupte şi a statului capturat. Totodată, Platforma Demnitate şi Adevăr nu are de gând să împiedice desfăşurarea lucrărilor de reparaţie a PMAN.

Administraţia municipiului Chişinău a anunţat că traficul pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt se suspendă pe tronsonul dintre străzile Puşkin şi Bănulescu-Bodoni, pentru două săptămâni, perioadă în care se desfăşoară lucrările de reparaţie a acestei porţiuni de drum.