Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, a participat la ceremonia oficială dedicată Zilei Constituției. Evenimentul, organizat de parlament și Curtea Constituțională, a reunit conducerea țării, deputați, miniștri, diplomați, judecători, reprezentanți ai societății civile și ai mediului academic.

24h.MD vă prezintă mesajul președintelui parlamentului:

„Este o deosebită plăcere pentru mine să particip la cea de-a 22-a aniversare a Constituției Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994.

În cele două decenii de la adoptarea Constituției, legea fundamentală a Republicii Moldova a trecut prin mai multe reforme constituționale. În acest timp, au fost revizuite circa 40 de norme constituționale. Cea mai semnificativă reformă constituțională a fost cea din iulie 2000, care a dus la transformarea republicii semiprezidențiale într-o republică parlamentară.

Îmi doresc ca, în fiecare an, atunci când sărbătorim Constituția, simbolurile țării, independența, să sărbătorim progresul, echilibrul și stabilitatea Republicii Moldova – de asta are nevoie țara și de asta au nevoie cetățenii noștri.

Am obținut cu greu, în anul 2014, ancorarea fermă și ireversibilă a țării noastre în spațiul valoric european, ca rezultat al unui efort susținut. Anul acesta, Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană a intrat în vigoare deplină, după ce toate statele membre UE au ratificat documentul. Expresia acestei reușite trebuie transpusă în continuare într-un proces amplu și complex de reforme, pe care ni le-am asumat cu toată responsabilitatea în fața partenerilor europeni și a cetățenilor noștri.

Vreau să închei prin a ne reaminti tuturor că, indiferent dacă vorbim de modificarea Constituției, realizarea reformelor, dezvoltarea țării, este nevoie de consens și stabilitate. Vă îndemn să muncim în continuare împreună la modernizarea Republicii Moldova, astfel încât să asigurăm un impact pozitiv real asupra calității vieții fiecărui cetățean.

O vorbă bine-cunoscută a marelui om și lider politic Nelson Mandela, care, în anul 1994, când se adopta Constituția țării noastre, devenea Președintele Africii de Sud, spune așa: „Dacă nu ne schimbăm, nu creștem. Dacă nu creștem, nu trăim”. Parafrazând, la cei 25 de ani de independență, trebuie să demonstrăm că putem să ne schimbăm, astfel încât Republica Moldova să poată trăi cu adevărat demn și liber.

Vă mulțumesc!”