Locotenent-colonelul Brendan C. Barlett, șef al Biroului de Cooperare Militară al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, a fost decorat astăzi cu medalia „Pentru consolidarea frăţiei de arme”. Distincția i-a fost oferită în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Ministerul Apărării.

După cum informează 24h.MD, medalia i-a fost înmânată de ministrul Apărării Anatol Şalaru cu ocazia încheierii mandatului, precum și pentru eforturile depuse la dezvoltarea relaţiilor de colaborare dintre cele două armate.

Ministrul Apărării i-a mulţumit locotenent-colonelului Barlett pentru contribuţia semnificativă în consolidarea relaţiilor de parteneriat dintre cele două ţări, prin implicarea personală la realizarea unor proiecte de asistenţă, derulate de SUA în Republica Moldova. Un exemplu în acest sens sunt renovarea Bazei militare de instrucţie a Armatei Naţionale, donaţiile de echipament şi tehnică militară, exerciţiile bilaterale şi instruirea militarilor moldoveni în instituţii de învăţământ americane.

La rândul său, locotenent-colonelul Barlett a declarat că pentru el a fost o onoare să deţină funcţia de şef al Biroului de Cooperare Militară al SUA şi şi-a exprimat încrederea că proiectele şi antrenamentele comune vor continua şi vor contribui, în final, la modernizarea Armatei Naţionale.