Președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a felicitat azi echipa sa de lucru, simpatizanții și toți cei care au muncit alături în cei 20 de ani de la înființarea PDM, sărbătorită azi, 8 februarie. Liderul democrat a punctat succesele, dar și planurile ambițioase ale acestora pentru ca “țara să prospere, iar cetățenii să aibă un trai mai bun”.

“Unii văd în aniversări un prilej de bilanț a ceea ce s-a realizat. Pentru mine însă ele înseamnă în primul rând un prilej de a face planuri și a încerca să fac mai mult decât s-a realizat. PDM a avut o viață politică intensă în acești 20 de ani pe care îi aniversează. Despre acești ani sunt în drept să vorbească în primul rând seniorii partidului, cei care au condus acest partid în perioadele în care el a marcat schimbări decisive în istoria Republicii Moldova”, scrie azi Vlad Plahoniuc în mesajul de felicitare.

“PDM este la ora actuală partidul cu cea mai bună reprezentativitate în raioanele țării. Este partidul care a demonstrat, nu o singură dată, generozitate politică și a luat deciziile necesare asigurării stabilității țării. Chiar dacă, de multe ori, asta a însemnat pierderi politice importante pentru partid, dar câștiguri importante pentru țară”, cotinuă acesta.

Vlad Plahoniuc trece în revistă planurile de viitor, menționând că în centrul lor se află dorința de a apropia partidul mai mult de oameni, de a face schimbări reale în modul în care se face politică în Republica Moldova.

“Partidele politice trebuie să se schimbe, să lucreze pentru oameni, la fel și instituțiile statului, iar această schimbare o va începe PDM. Suntem puternici, uniți, ambițioși și curajoși, vom reuși în ceea ce ne-am propus!”, conchide el.

Menționăm că astăzi, 8 februarie, Partidul Democrat din Moldova aniversează 20 de ani de existență. Înființat sub denumirea de Mişcarea pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă și având drept prim președinte pe Dumitru Diacov, PDM a militat de la bun început pentru un stat democratic și social, care să asigure drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

PDM a participat la coalițiile reformatoare din Republica Moldova și apoi a fost în opoziție față de guvernarea comunistă, afirmând nevoia modernizării Moldovei și a strângerii legăturilor ei cu națiunile europene.

2009 a fost un an foarte important în istoria PDM. A fost anul în care partidul și-a recăpătat forța, reușind să reintre în Parlament după o scurtă perioadă petrecută ca partid extraparlamentar și redevenind partid de guvernare sub conducerea celui de-al doilea președinte al său, Marian Lupu.

La sfârșitul lui 2016, funcția de președinte PDM este preluată de către Vlad Plahotniuc, ales la cel de-al optulea congres al partidului. Acum, în momentul împlinirii a 20 de ani de la fondare, partidul se află în cel mai bun moment al existenței lui politice. PDM este la guvernare ca principală forță politică a coaliției majoritare, având în același timp cel mai important număr de aleși locali dintre toate partidele moldovenești.