“Când veți reveni în opoziție, mulți dintre voi veți conștientiza gravitatea votului dat astăzi”. Avertizarea a fost făcută de către deputatul socialist, vicepreședintele Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Adela Răileanu, pentru deputații PAS, care au votat, astăzi, în prima lectură, o inițiativă legislativă privind “securizarea spațiului informațional”.

“Noi cei din fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, credem că acum a sosit momentul adevărului. Este momentul care deschide societății fața adevărată a partidului aflat la guvernare. Este momentul în care înțelegem că PAS a adoptat politica pașilor mărunți, care duc spre un stat polițienesc, un stat autocrat – fără opinii de alternativă și fără gândire de opoziție. Nu mai încape îndoială că guvernarea este hotărâtă să-și consolideze controlul politic asupra Justiției și să reducă la tăcere mass-media critică. Stimați deputați din majoritatea parlamentară. Acum nouă luni de zile ați luat mandatul poporului – așa cum vă place să vă lăudați

– pentru a stârpi corupția, pentru a lichida sărăcia și pentru a crește bunăstarea moldovenilor. Dacă vă mai amintiți, v-ați angajat să aduceți ”Vremuri bune!”

Până a ajunge la putere ați beneficiat de toate resursele de comunicare pe care le pune la dispoziție astăzi spațiul mediatic. Ați intrat în toate televizoarele, ați strigat din toate difuzoarele, ați împânzit toate rețelele de socializare și ați distribuit neobosit știri și informații pe alocuri mult prea duplicitare. Nimeni nu v-a împiedicat să criticați, nimeni nu v-a cenzurat conturile personale și nicio structură a statului nu a găsit de cuviință să reducă la tăcere presa și jurnaliștii care v-au tirajat.

Acum, după ce ați monopolizat puterea și “ați rezolvat toate probleme oamenilor”, aveți tentația de a păși pe calea segregării politice.

Noi înțelegem și oamenii înțeleg, că acest proiect nu are nimic comun cu grija față de securitatea informațională a statului. Este clar pentru toată lumea că vă folosiți de războiul din Ucraina, pentru a vă asigura în Moldova un spațiu informațional confortabil și fără critică. Ne putem doar imagina câtă suferință fizică și morală îi cuprinde pe cei din eșaloanele de vârf ale puterii când sondajele arată cum crește nemulțumirea și furia populară. Iată de unde și graba pentru acest proiect. După ce acest document va deveni lege, jurnaliștii, bloggerii, activiștii civici, partidele de opoziție și orice om liber din această țară, devin ținte ale puterii. Acest act aprobat astăzi vine să avertizeze că cine va difuza știri în care Președinția, sau Guvernul sunt asociați cu incompetența și corupția va fi suspectat de ”propagandă ostilă valorilor democratice” – e citat din proiect. Este foarte grav când Guvernul pune presa critică și jurnaliștii de opoziție la categoria – fake news.

Stimați colegi, cu ce veniți azi în fața oamenilor? SIS-ul va decide dacă postarea unui cetățean pe Facebook se înscrie, sau nu, în narativul guvernării. Dacă adevărul omului nu coincide cu adevărul SIS-ului, urmează o amendă de peste 22 de mii de lei. Sau orice om poate înhăța cinci ani de pușcărie, dacă SIS-ul crede că a distribuit o informație falsă, care atentează la securitatea informațională. Totodată, Consiliul Audiovizualului obține puterea de a lua decizii de o severitate excesivă. Televiziunile pot încasa amenzi de sute de mii de lei, pot fi blocate pe un termen de trei zile și foarte ușor pot fi lăsate fără licență de emisie. Toate acestea în baza unor criterii foarte subiective și noțiuni care lasă loc de interpretare.

Și în încheiere. Această inițiativă e ca un salt în gol, fără parașută. Vă explic de ce. Oamenii și presa critică vor rezista, se vor adapta și oricum vor spune ceea, ce vouă nu vă convine. Da, mai în șoaptă, mai cu jumătate de glas, dar oricum vor vorbi. Însă voi eți ajunge în ziua când veți căuta din nou voturi și veți căuta să vi se deschidă parașuta. Credeți-mă, veți avea probleme cu asta. Iar în locul vostru vor veni alții, și atunci să nu spuneți că această lege, nu mai e conformă normelor democrației și trebuie anulată pentru că nu corespunde legislației Uniunii Europene. Când veți reveni în opoziție mulți dintre voi veți conștientiza gravitatea votului dat astăzi”, a declarat Adela Răileanu.