Parlamentul condamnă atacurile Rusiei asupra securităţii informaţionale a Moldovei şi amestecul Kremlinului în politica de la Chişinău. O declaraţie în acest sens a fost votată de Legialativ.

„Pornind de la dispozițiile Republicii Moldova conform cărora Moldova este un stat suveran, independent și imprevizibil, evidențiind prevederile legii supreme privind suveranitatea națională care aparține poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct și prin organele reprezentative, conștientizând că protejarea securității naționale, inclusiv apărarea securității informaționale a statului, reprezintă un element indispensabil al suveranității naționale, semnalând cu regret intensificarea fără precedent a implicării factorilor din Federația Rusă în treburile interne ale Republicii Moldova, fapt care tentează la securitatea națională a țării, Parlamentul Republicii Moldova declară îngrijorare față de intensificarea atacurilor la adresa securității informaționale a țării noastre de către Federația Rusă, lansate prin intermediul unor televiziuni de la Moscova, dar și a unor instituții media din R. Moldova”, a dat citire proiectului deputatul Sergiu Sîrbu, citat de realitatea.md.

În textul declarației se mai arată că autoritățile de la Moscova au decis să răspundă apelului guvernării moldovenești prin intensificarea hărțuirilor, fără să manifeste o disponibilitate spre dialog. Asta în contextul deciziei Dumei rusești de a înceta transmisia în Moldova a unor posturi ruse de TV.