Procuratura generală a Ucrainei acuză Statele Unite că ar fi încercat să se implice într-o anchetă internă din țara vecină. Informația a apărut în prestigioasa publicație americană The Hill, care notează că totul a început în 2016, când anchetatorii ucraineni au atras atenția la activitatea unui ONG finanțat din bani americani. Washingtonul neagă acuzațiile procuraturii generale de la Kiev.

Articolul din The Hill povestește că procurorii din țara vecină au vrut inițial să investigheze cum au fost cheltuite peste 4,4 milioane de dolari ajunse în Ucraina în calitate de finanțare din partea SUA.

Când au cerut informații în acest sens de la ambasada Statelor Unite de la Kiev, aceștia au primit un răspuns clar: nu ne interesează cum au fost cheltuiți banii și nici pe voi n-ar trebui să vă intereseze acest lucru.

Mai mult, la scurt timp după, proaspăt desemnatul procuror general al Ucrainei, Iuri Luțenko, a fost invitat la ambasadă, unde a avut o întrevedere cu emisarul american,  Marie Yovanovitch, care i-a înmânat o listă cu oameni pe care nu trebuie să îi investigheze. Printre ei se număra cofondatorul unui ONG numit Centrul pentru Combaterea Corupției, precum și doi deputați din Rada Supremă care favorizau această organizație.  Acest lucru i s-a părut straniu lui Luțenko, care a început să adulmece în jurul ONG-ului și a aflat că acesta era co-finanțat de administrația Obama și  de miliardarul George Soros și avea drept scop să găsească anumite legături dintre Rusia și Paul Manafort, care era pe atunci șeful de campanie al lui Donald Trump.

Pe scurt, notează The Hill, dovezile pe care trebuiau să le găsească membrii organizației non-profit trebuiau să o favorizeze pe candidatul democrat, Hillary Clinton, la alegerile prezidențiale din noiembrie 2016. 

Luțenko a acuzat ambasada SUA la Kiev că a pus presiune pe procurorii ucraineni pentru că administrația de atunci de la Casa Albă nu dorea ca poporul american să afle pentru ce sunt cheltuiți banii proveniți din impozitele plătite de ei.

Emisarul american a negat orice acuzație, însă The Hill notează că ucrainenii au dovezi concludente, cum ar fi e-mailuri de la funcționari ai ambasadei SUA și mărturiile lui Luțenko. Până la urmă, Centrul pentru Combaterea Corupției nu a mai fost vizat de nicio anchetă oficială și continuă să activeze la Kiev până în prezent.

Sursa: publika.md