Consiliul Municipal Chișinău urmează să examineze marți, 31 octombrie, numirea a doi noi vice-primari ai Capitalei. Potrivit ordinii de zi publicate pe saitul oficial al primăriei Chișinău, este vorba despre Silvia Radu, fostă candidată la funcția de președinte al Republicii Moldova și fost director  la compania Gaz Natural Fenosa și de Ruslan Codreanu, președintele fracțiunii Partidului Popular European din cadrul Consiliului Municipal Chișinău.

POtrivit Radio Chişinău, Silvia Radu, în vârstă de 45 de ani a devenit cunoscută opiniei publice după ce a candidat la alegerile prezidențiale de anul trecut în calitate de candidat independent. A obținut 0,37% din voturi. În perioada 2008-2015 a deținut funcția de preşedinte al companiei “Gas Natural Fenosa” în Republica Moldova. Este consul onorific al Spaniei în Republica Moldova.

Ruslan Codreanu, în vârstă de 37 de ani este vicepreședinte al  Partidului Popular European și consilier municipal. Este licențiat în studii europene, iar anterior a mai deținut funcțiile de șef al Direcției integrare europeana la Ministerul Economiei, șef Direcție Generala coordonarea politicilor, asistenței externe și reforma administrației publice, Cancelaria de Stat, asistent al deputatului.