Un număr de 600 de medici de familie au depus până în prezent dosarele pentru obținerea liberei practici. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a anunțat că termenul de prezentare a actelor a fost prelungit, în contextul solicitărilor din partea medicilor de familie, care pregătesc dosarele și nu au reușit în termen depunerea acestora.

Solicitata de agenție, Cristina Stratulat, șef al Serviciului de presă al Ministerului Sănătății, a comunicat că inițial termenul limită pentru prezentarea actelor a fost 18 noiembrie curent, iar ulterior responsabilii au decis prelungirea acestuia, fără a fixa o dată limită. Asta ar însemna că solicitanții vor putea depune solicitările până la acoperirea tuturor pozițiilor libere ale medicilor titulari. Dosarele pot fi expediate în format electronic și pe suport de hârtie în adresa Ministerului Sănătății, scrie Moldpres.

Conform noilor prevederi legislative, medicul titular poate opta pentru crearea unui cabinet individual, poate activa alături de alți colegi într-un centru al medicilor de familie sau în calitate de angajat în cadrul unui prestator de asistență medicală primară existent.

Medicii vor primi în gestiune un sector teritorial delimitat, care cuprinde după caz una sau mai multe localități, străzi, case sau blocuri și care are o populație ce corespunde normativului mediu recomandat de 1700 de persoane pentru o practică, cu încadrare între limita minimă de 1200 și cea maximă de 2200 de persoane. Finanțările vor fi oferite de către Compania Națională de Asigurări în Medicină, în funcție de numărul de pacienți, dar și de serviciile prestate suplimentar.