În ultimele 24 de ore pompierii au intervenit în 98 de cazuri de lichidare a focarelor de vegetaţie aprinsă, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI.

Cele mai dificile intervenţii ale echipelor specializate au avut loc în localitatea Sărătenii Noi, raionul Teleneşti, unde 30 ha de teren au fost distruse de incendii. Focul a nimicit câte 10 ha de iarbă uscată în oraşul Căuşeni, dar şi la Călăraşi. De intervenţia salvatorilor a fost nevoie în  localitatea Coropceni, raionul Teleneşti, unde incendiile de vegetaţie a cuprins un teren de peste 15 hectare, notează Radio Chişinău.

Focare extinse de iarbă aprinsă au fost înregistrate şi în suburbiile municipiului Chişinău, în oraşul Sîngera,unde incendiile au nimicit peste 50 hectare de iarbă, iar alte focare au fost stinse de pompieri în localităţile Băcioi şi Grătieşti, dar şi la periferia străzilor Decebal, Munceşti, Mioriţa, Hânceşti şi Mesager din capitală.

Potrivit pompierilor, focarele extinse de vegetaţie arsă pun în pericol suprafeţe de teren, dar şi în unele cazuri, din cauza vântului, acestea se extind foarte repede la obiecte cum ar fi depozite, spaţii de locuit sau cele forestiere. În acest context, IGSU îndemnă oamenii să nu aprindă iarba uscată şi gunoiul menajer, pentru ca focul să nu se răspândească. Potrivit specialiştilor, în ultimele 24 de ore, de ardere au fost afectate 435 hectare de teren, iar de la începutul sezonului de primăvară, incendiile vegetaţie au cuprins 3.988 ha de pămînt.