În pofida anunțurilor privind numeroase granturi și asistență financiară oferite de diferite state și instituții financiare internaționale, datele Ministerului Finanțelor arată o scădere abruptă la acest capitol. Astfel, în primul trimestru al acestui an au fost primite granturi în valoare de doar 94,5 milioane de lei, din care doar 600.000 de lei sunt granturi primite de la Guvernele altor state, transmite Mold-street.com.

Unde sunt banii din asistența externă promisă

Potrivit Ministerului Finanțelor, valoarea granturilor primite în primele trei luni ale acestui an este de aproape 2,5 ori mai mică decât în aceeași perioadă din anul 2021, când valoarea granturilor recepționate a fost de 232 de milioane de lei. Și la capitolul asistență externă lucrurile nu stau mai bine. Astfel, în primul trimestru al acestui an la bugetul public național a fost înregistrată primirea a circa 408 milioane de lei sub formă de împrumuturi externe, în timp ce în primul trimestru din 2021 Guvernul raporta o asistență externă de peste 1,08 miliarde de lei, adică de 2,7 ori mai mult.

De notat că, în ultimele două luni, în contextul războiului din Ucraina și al crizei refugiaților, mai multe state dezvoltate și organisme financiare internaționale au anunțat alocarea unor sume importante pentru a ajuta Republica Moldova. După cum arată datele Ministerului Finanțelor, această asistență financiară încă nu a ajuns în Republica Moldova. Totodată, instituția nu a oferit deocamdată explicații privind cauzele ce au dus tergiversarea recepționării a peste 60% din granturile și împrumuturile planificate în primul trimestru.

În 2022 ar urma să primim credite de peste 18 miliarde de lei

Menționăm că în Legea bugetului de stat pentru 2022 a fost planificată intrarea în acest an a unor granturi de 1,32 miliarde de lei, iar după rectificarea bugetară votată de Guvern, dar și de Parlament în prima lectură, suma ar urma să crească de aproape două ori, la 2,54 miliarde de lei.

În același timp, valoarea împrumuturilor externe ar urma să crească de la suma de 9,42 miliarde de lei, planificată inițial în Legea bugetului de stat, la circa 18,11 miliarde de lei, și să ajungă la peste 6,6% din PIB.