Campania electorală pentru alegerea primarului de Chișinău generează falsuri încă înainte de a începe în mod real. Fake-news-urile nu apar doar pe rețelele de socializare, cele mai vulnerabile la astfel de manipulări, ci sunt preluate și de presa din R. Moldova.

„Sătul de manipularea din presă, un internaut oferă 30 de mii de euro celui care îi arată 9 din 11 locuințe ale lui Andrei Năstase”, titrează Unimedia într-o știre apărută ieri, 17 aprilie.

Portalul de știri face referire la postarea de pe Facebook al unui anume Andrei Petru, care se oferea să plătească 30 000 de euro persoanei care îi arată cele 9 sau 11 case ale lui Năstase, ofertă urmată de un număr de telefon, prin care internautul vrea să devină credibil. După „oferta” financiară, cel ce își spune Andrei Petru face o adevărată propagandă electorală lui Andrei Năstase.

Pentru că o parte a presei din R. Moldova a transformat imediat postarea în știre, fără a face o minimă verificare a celui care stă în spatele profilului de Facebook cu numele Andrei Petru, am încercat noi să vedem cine este personajul care a făcut o asemenea ofertă.

Am sunat de 5 ori într-un interval de două zile la numărul specificat în postarea de pe Facebook, dar nu a răspuns nimeni pentru a-și întări și prin viu grai oferta de 30 000 de euro.

Dar pentru ca să fie și mai clar felul în care falsurile curg în spațiul virtual, fiind apoi preluate pe nemestecate de către presă, am răsfoit puțin pagina de Facebook al celui care își spune Andrei Petru.

Nu numai că nu are absolut niciun detaliu semnificativ despre el, dar la profil apare doar o singură fotografie. Ei bine, nici măcar aceasta nu îi aparține, ci este fotografia unui cântăreț român, Cristi Nistor, participant la concursul „Vocea României”.

Ne este greu să credem că un cântăreț din România și-a schimbat numele și, brusc, pe oculte căi academice, a devenit un cunoscător în ale politicii dintre Prut și Nistru. Dar ce mai încolo, încoace: e limpede că un cont pe Facebook fals a generat o știre vădit manipulatoare, dar cu pretenţia de a…combate manipularea!

Din păcate pentru presa moldovenească, Unimedia nu a găsit timp să verifice „știrea”, dând un fake-news care a fost preluat apoi și de alte publicații on-line.

Cât despre candidatul DA la Primărie, nici el însuşi, nici staff-ul său, prezumptiv plin ochi de probitate, nu suflă o vorbă asupra cazului. Minciună să fie, dar să te ungă la inimă!

Sursa: deschide.md