Patru angajați ai Poștei Moldovei au decedat astăzi, după ce mașina de serviciu în care se aflau victimele s-a tamponat violent cu un camion de model Mercedes.

Potrivit oamenilor legii, citați de realitatea.md, tragedia a avut loc în jurul orei 10.00 pe traseul internațional Brest-Chișinău-Odessa, în apropierea satului Mihăilenii Vechi. Automobilul VAZ 2107, care aparține ÎS „Poșta Molodvei”, s-a ciocnit lateral cu un camion Mercedes.

În urma accidentului, toate cele patru persoane, angajate ÎS „Poșta Molodvei”, și care se aflau în VAZ, au decedat pe loc. Șoferul camionului a suferit traumatisme ușoare.