Judecătorul Iurie Obadă, implicat în cazul lui Andrei Brăguţa, tânărul decedat în închisoare, a fost eliberat din funcţie. O decizie în acest sens a fost luată în cadru şedinţei de astăzi, 16 ianuarie, a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
„CSM a decis admiterea contestațiilor depuse de către inspectorul-judecător principal, Nicolae Clima și procurorul general, Eduard Harunjen, cu adoptarea unei noi hotărâri, prin care se constată abaterea disciplinară prevăzută la art. 4 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 178 cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor – „acţiunile judecătorului în procesul de înfăptuire a justiţiei care fac dovada incompetenţei profesionale grave şi evidente” și ca sancțiune disciplinară, în baza art. 6 alin. (1), lit. d) – eliberarea din funcția de judecător a domnului Iurie Obadă”, se arată în decizia emisă de CSM, citată de trm.md.

Amintim că, procurorul general Eduard Harunjen a cerut ca judecătorul Iurie Obada, care s-ar fi ocupat de cauza penală a lui Andrei Brăguţa, să fie sancţionat pentru că ar fi încălcat Codul de Procedură Penală.