Criza refugiaților nu îi scutește pe guvernanți de grija față de cetățenii Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de către secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, la postul de televiziune „Primul în Moldova”. Batrîncea este de părerea că autoritățile au abandonat problemele economice și sociale ale țării și nu mai reacționează la solicitările agricultorilor, oamenilor de afaceri dar și ale altor categorii de persoane.

„Toate aceste acțiuni nu scutesc guvernarea de problemele economice și sociale ale țării, de faptul că azi cetățenii Republicii Moldova îndură foamea. Un pensionar intră în magazin și iese de acolo cu dureri de inimă, pentru că a reușit să procure doar jumătate din tot ce și-a propus. Același lucru se întâmplă când oamenii primesc facturile. Nu există circumstanțe care ar elibera autoritățile de la obligativitatea de a ajuta cetățenii, agricultorii…”, spune Batrîncea.

Deputatul socialist a amintit că în perioada guvernării PSRM, în pofida crizei pandemice și economice, în pofida secetei, Guvernul a găsit bani pentru a ajuta agricultorii, iar salariile și pensiile erau achitate la timp.

„Azi președinții de raioane spun că nu mai au bani pentru întreținerea școlilor, pentru salarii”, a conchis Vlad Batrîncea.