Peste 73 de mii de persoane au traversat hotarul R.Moldova în ultimele 24 de ore, dintre care 38 de mii 599 în sensul de intrare în ţară.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, citat de Radio Chişinău, din totalul de traversări persoane 39 688 au fost cel al cetățenilor moldoveni.

În perioada menționată au travesrat hotarul 16 001 de unități de transport, 8 205 dintre care sunt înmatriculate în străinătate. Comparativ cu ziua dinaintea  Paștelui Blajinilor a anului trecut, fluxul de călători este în creștere cu 7,18%.

Cele mai solicitate puncte de trecere au fost Leuşeni (11 495 traversări persoane), Aeroportul Internațional Chișinău – 10 615, Otaci – 8 120, Sculeni – 6 509, Giurgiulești-Galați – 4 492, Palanca – 4 054, Criva – 3 353, Cahul – 2 995 și Costești – 2 755.

La ora actuală toate punctele de trecere activează în regim normal.

Pentru a fluidiza traficul la hotar, vameşii activează la capacitate maximă, iar angajaţii Inspectoratului General al Poliţiei au fost mobilizaţi în preajma cimitirelor, în curţile blocurilor, în zonele de agrement, pe străzi şi trasee pentru a menţine ordinea publică.