Actorul și prezentatorul Sergiu Voloc îi sugerează jurnalistei Mariana Rață să vină public cu probe care să denote neafilierea ei cu oamenii din sistem.

Într-o postare pe rețelele de socializare, Voloc spune că declarațiile din ultima perioadă ale jurnalistei de la TV8 ridică mai multe semne de întrebare, decît clarificări pentru opinia publică. O primă întrebare ar fi din ce resurse Mariana Rață și-a procurat un apartament într-un cartier de lux din Valea Trandafirilor, acolo unde „mișună oameni influenți”, spune Voloc.

Declarațiile vin după zvonurile precum că Mariana Rață ar fi avut o relație cu fostul șef al Procuraturii Anticorupție Viorel Morari, informație dezmințită de jurnalistă.

„Acest Rizea, el mie îmi place, eu înțeleg că el face pentru interesele personale, dar a prins piața moldovenească. Într-adevăr nu e o mare problemă să te duci la SIS să dai niște bani și să scoți informații, cu asta se ocupa și Usatîi.

Oare care a fost problema Natașei să-l dea în judecată pe Rizea pentru minciuni, dar a ieșit și a recunoscut, înseamnă că acesta a fost momentul cînd nu a avut de ales sau nu a ieșit un scenariu frumos.

Dna Rață, dar chiar mi-i interesant, declarația pe apartamentul tău din Valea Trandafirilor, pe ce bani? Căsătorită nu ești, de unde ai tu apartament acolo?

De ce taman lîngă Veaceslav Platon și de ce în complexul cela unde mișună atîta lume de interese. Vino cu dovada că nu ai nimic cu insteresele obscure din sistem. Mă interesesază dacă vreo tangență cu omul din sistem Viorel Morari care la fel e îmbogățit ilicit el și toată familia lui”, a spus Voloc într-o postare video pe rețelele de socializare.