De la venirea Guvernului Gavrilița, rata de vaccinare în Republica Moldova a scăzut cu aproape 60%.

O demonstrează datele statistice, prezentate de către ministerul Sănătății. Astfel, dacă în perioada 6 iulie – 5 august, în țara noastră s-au vaccinat 335 044 de persoane, din 6 august și până pe 5 septembrie au fost administrate doar 148 690 de doze de ser. Despre aceasta deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Vladimir Odnostalco a scris pe Facebook, după ce a primit informațiile solicitate de la ministerul de resort.

„Să vă amintesc. PAS ne convingea că ei sunt cei mai profesioniști. Au cea mai mare experiență… Faptele și cifrele demonstrează însă, altceva. Din 6 iulie până pe 5 august prima doză de vaccin au primit 170 576 de persoane. În prima lună de activitate a Guvernului oamenilor buni, s-au vaccinat cu prima doză doar 90 115 persoane, cu 80 de mii mai puțin. Adică aproape de două ori mai puțin! Ce s-a întâmplat, de ce Guvernul profesionist al lui Gavrilița a reușit să convingă de două ori mai puțini cetățeni să se vaccineze, decât noi, socialiștii?, se întreabă Odnostalco.

Deputatul socialist consideră că acest rezultat al Guvernului PAS se explică prin faptul că autoritățile în loc să îi convingă pe cetățeni să se imunizeze, a trecut direct la amenințări. Deputatul a amintit că actuala guvernare a obligat profesorii să se vaccineze, iar în urma acestor decizii, zilnic câte un dascăl pleacă din sistemul de Învățământ.