Deputații PAS se opun unei anchete parlamentare care să elucideze numele politicienilor implicați în frauda bancară.

Majoritatea parlamentară a respins, joi, propunerea fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor cu privire la crearea unei comisii parlamentare de anchetă cu scopul elucidării circumstanțelor emiterii garanțiilor de stat și a emisiunii monedei naționale în anii 2014-2015, care în consecință au dus la frauda bancară. Propunerea vine în contextul deciziei Curții Constituționale, din 22 aprilie, care a stabilit că emiterea garanțiilor de stat și emisia monedei naționale de către Banca Națională a Moldovei în valoare de 9,5 miliarde de lei și, respectiv, de 5,34 miliarde de lei, a avut loc contrar Constituției.
Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, secretarul executiv al PSRM, a declarat că acest subiect trebuie să fie preocuparea de bază a organelor de drept și Procuraturii și trebuie să fie primul pe ordinea de zi a Parlamentului.
”Astăzi cetățenii așteaptă o anchetă, justiție și ca cineva să răspundă. Este vorba de conducerea partidelor din majoritatea parlamentară de atunci, conducerea Parlamentului, Guvernului”, a declarat Batrîncea.
Președintele comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, a declarat că ”nu este cazul” ca o asemenea anchetă să fie creată în Parlament, deoarece de investigație trebuie să se ocupe Procuratura.
”Adresa Curții Constituționale este importantă. Comisia economie și comisia juridică vor depune efort pentru a exercita această adresă. Nu este cazul să avem o anchetă în Parlament, deoarece pe partea de anchetă se ocupă Procuratura”, a spus deputatul PAS.
Batrîncea și-a exprimat regretul că un subiect cândva solicitat de PAS, este acum respins.
Amintim, săptămâna trecută, deputații BCS au propus o comisie de anchetă care să identifice politicienii implicați în frauda bancară, însă majoritatea PAS a amânat votul.
Deputații PSRM au atras atenția, în cadrul unei conferințe de presă, că cele peste 14 miliarde de lei date băncilor falimentare sunt întoarse anual de cetățenii Republicii Moldova. Datoria a fost eșalonată pe o perioadă de 25 de ani cu o dobândă de 5%. Doar în acest an, din buget vor fi achitate 894 de milioane de lei, dintre care 604 milioane de lei este rata procentuală. În total, până în anul 2041, cetățenii trebuie să întoarcă 25 de miliarde de lei.