Comisia Electorală Centrală (CEC) a somat astăzi Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” (PAS) să verse în bugetul de stat suma de 76 mii de lei după ce formaţiunea a încălcat prevederile legislației la subiectul finanțării campaniei electorale, comunică MOLDPRES.

Potrivit deciziei CEC,  în anul 2016 o întreprindere mixtă a virat în contul PAS 100 mii de lei. Conform prevederilor legale, se interzice finanţarea, prestarea unor servicii cu titlu gratuit ori susţinerea materială sub orice formă, directă şi/sau indirectă, a partidelor politice de către persoanele juridice cu capital străin sau mixt.

Anterior, la solicitarea înaintată către PAS de a se conforma prevederilor Legii privind partidele politice și de a vărsa în bugetul de stat sumele primite cu încălcarea legii, partidul s-a angajat să transfere, în mod eșalonat, donația în mărime de 100 mii de lei, realizând până la 19 aprilie 2019, opt tranșe, în cuantum total de 24 mii de lei. Astfel, Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” a fost somat să verse la bugetul de stat suma de 76 mii de lei, în termen de şase luni din momentul adoptării hotărârii de către CEC, cu dreptul achitării eșalonate a acestei sume.

Tot astăzi, CEC a constatat neprezentarea rapoartelor privind gestiunea financiară pentru anul 2018 de către Partidul Politic „Partidul Ruso-Slavean din Moldova” și Partidul Politic Partidul „Renaștere”, precum și neprezentarea în termenul stabilit de către Partidul politic „Casa Noastră – Moldova” și Partidul Socialist din Moldova.