„Ne-au insultat inteligența. Era suficient să se spună direct și pe față: da, a fost un vot politic, ni-l asumăm. Atât”. Așa a comentat cercetătorul și expertul în domeniul mass-media și comunicare Victor Gotișan rezultatele concursului pentru funcția de Ombudsman și votul oferit ieri în Parlament de PAS câștigătoarei Natalia Moloșag. În același context, directorul executiv al Asociației Promo-LEX, Ion Manole, a menționat că „a fost un vot simplu, plictisitor și antidemocratic”, opinie, susținută și de Sorina Macrinici, consilier la Centrul de Resurse Juridice.

„Știți ce e cel mai neplăcut în situația asta? Nu faptul că cel ales nu a meritat. Ci, ce spunea un fost șef de al meu, e că are loc un fel de: insulting our inteligence. Pur și simplu era suficient să se iasă și să se spună direct și pe față: da, a fost un vot politic, ni-l asumăm. Atât. Or, toată vorbăria asta acuma că, mi-te, Doamne, ambii finaliști sunt exact la fel de buni, pur și simplu nu ține – din simplu considerent că rezultatele votului au arătat altceva. Dacă sunt la fel de buni – sunt sigur că celălalalt candidat nu se alegea cu … zero voturi din partea partidului majoritar. Repet, era mai ok dacă, simplu, se recunoștea că a fost un vot politic.

PS. Nu știu dacă este ceva mai nasol decât să îți spună cineva, direct, și pe față că, ești prost, tu având discernământul și expertiza să îți dai seama că lucrurile stau altfel”, a menționat cercetătorul media Victor Gotișan.

Opinia este împărtășită și de către directorul executiv al Asociației Promo-LEX, Ion Manole. „Avocatul Poporului a fost votat de către majoritatea parlamentară printr-un vot exclusiv politic asumat. Anume vot politic îl voi numi, pentru că nu am auzit nici întrebări și nici careva obiecții la adresa candidaților.

După mine, a fost un vot simplu, plictisitor și antidemocratic dacă doriți. Pe parcursul anilor am contestat fenomenul numit „mașină de vot” în Parlament și am declarat că noi, cei mulți, chemați odată la 4 ani să alegem, vrem să avem 101 voci în Parlament, care indiferent de partidul sau fracțiunea din care fac parte să participe și să se implice activ de la tribuna centrală a Legislativului ca să își convingă atât colegii cât și alegătorii cu argumente privind votul său pro sau contra. Așadar, mesajul meu nu este despre candidați. este despre procesele democratice și fenomenele politice, care de regulă nu sunt perfecte. Nu de alta, dar data trecută a fost la fel, o spun din propria experiență”, e punctat Ion Manole.

Aceeași poziție este exprimată și de Sorina Macrinici, consilier la Centrul de Resurse Juridice. Subscriu în totalitate la cele scrise de Ion Manole. Mai mult ca atât, cei doi candidați nu au avut măcar câte 5 minute să se prezinte și să vorbească despre viziunea lor asupra instituției Avocatului Poporului.

În schimb am asistat la discursurile absolut inadecvate ale socialistului Bolea și speakerului Grosu, care au făcut un duel politic în sala Parlamentului pe fonul concursului pentru Ombudsperson. Nu am auzit nicio întrebare pe substanță către candidați de la partidul majoritar. Candidatul Brighidin, care a fost susținut de peste 30 de ONG-uri, nu a luat decât un singur vot și acela de la socialiști, deși PAS are 63 de deputați. Din 63 de deputați chiar nimeni nu l-a considerat potrivit pe al doilea candidat? Toți gândesc la unison? Mi se pare că asta nu prea seamănă a democrație”, a subliniat Sorina Macrinici.

Iar jurnalistul Ștefan Grigoriță a calificat drept aranjament concursul organizat pentru funcția de Avocat al Poporului. „Eu sper că s-a înțeles de această dată cât de mare a fost greșeala de a folosi un concurs pe bune pentru a numi o persoană docilă, „din gașcă”. Practic, s-a dus pe apa sâmbetei orice idee de a organiza un concurs, pe bune. Practic, singurul concurs, pe bune, organizat de o guvernare R. Moldova, rezultatele cărora nimeni nu le-a contestat sau nu s-a arătat deranjat au fost cel al guvernatorului BNM din 2016, când a câștigat Sergiu Cioclea. Credeți că data viitoare, când o să căutați CV-uri și oameni profesioniști, pe care să-i îndemnați să aplice, o să se mai bage cineva? Credeți că se mai bagă vreun om serios să legitimeze, prin prezența sa în lista pretendenților, un aranjament? Eu nu cred…”, a precizat acesta.Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a venit cu un comentariu după criticile apărute în urma alegerii noului Avocat al Poporului, care a fost și avocata Maiei Sandu. Acesta afirmă că a avut loc un concurs, doi candidați foarte buni au câștigat, însă Ombudsman este unul și inevitabil trebuia aleasă o singură persoană.
„În loc să ofere poziții importante în baza unor concursuri impecabile și să echilibreze puterea oferind unele funcții celor din opoziție, PAS își plasează proprii oameni în toate funcții”. Astfel a comentat politologul Dionis Cenușa numirea în funcția a noului Ombudsman, care a fost și avocata președintei Maia Sandu.

Și fostul deputat al Platformei DA Dinu Plîngău a venit cu un comentariu după ce Parlamentul a desemnat-o pe Natalia Moloșag noul Avocat al Poporului

Natalia Moloșag a fost numită în funcția de Avocat al Poporului pentru un termen de 7 ani. Candidatura acesteia a fost votată de 57 de deputați PAS. Contracandidatul acesteia, Andrei Brighidin, a acumulat un singur vot, din partea BCS. Natalia Moloșag a recunoscut, fiind întrebată de deputații BCS, că a reprezentat-o, timp de 15 ani, în calitate de avocat, pe președinta țării, Maia Sandu.Deputații BCS acuzau PAS de mimarea concursului pentru funcția de Avocat al Poporului. Vasile Bolea spunea că acest concurs „este organizat formal, netransparent, iar rezultatele ar fi deja cunoscute”. Acesta spunea că bărbații care au candidat nu au șanse și a făcut aluzii despre 3 candidate care ar fi favorizate. Este vorba despre Maia Bănărescu, Violeta Gașițoi și Natalia Moloșag, cea care a devenit câștigătoare.