Un grup de mame, care ar fi avut de suferit în urma interacțiunii cu sistemul medical din Republica Moldova, a depus astăzi, la mai multe instituții ale statului, o declarație cu un șir de revendicări.

La declarație au fost atașate istoriile a 98 de femei care au întâlnit deficiențe în sistemul medical în perioada sarcinii și cea a nașterii. Solicitările au fost depuse concomitent la Guvern, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Oficiul Avocatului Poporului și Centrul Național Anticorupție, scrie Moldpres.

„Femeile continuă să ne trimită istoriile lor personale, care arată că în sistemul medical prenatal există abuzuri și alte probleme foarte grave. E bine că aceste femei au prins curaj să vorbească. Ele dezvăluie mai multe situații de înjosire, umilire, discriminare, corupție și malpraxis”, a spus cosemnatara declarației, Alina Andronache.

„Prin această declarație am cerut să fie efectuate controale în întreaga țară pentru a vedea pregătirea profesională a cadrelor medicale. La fel, ne-am expus că este foarte necesar ca în instituțiile medicale din țara noastră să existe consiliere psihologică. Urmează să primim un răspuns timp de 14 zile. Sper că va fi auzită vocea acestor femei, vor fi luate măsuri și situația în sistem se va schimba”, a menționat sursa citată.