Trezoreria Statelor Unite ale Americii apreciază derularea eficientă a proiectelor privind administrarea fiscală în Republica Moldova. Oficialii US Treasury au exprimat această poziţie în cadrul unei întrevederi cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Andrian Candu, aflat într-o vizită oficială la Washington.

Exponenţii Trezoreriei au remarcat ritmul şi calitatea implementării reformelor în acest domeniu şi au recomandat autorităţilor moldovene să continue eforturile în această direcţie. În acelaşi timp, ei au declarant că vor ajuta Republica Moldova să-şi fortifice şi stabilizeze sistemul financiar-bancar, scrie timpul.md.

De asemenea, reprezentanții US Treasury au salutat acțiunile întreprinse de Guvernul de la Chişinău în direcţia contracarării spălării banilor, au subliniat creșterea economică şi administrarea fiscală bună, care a generat venituri mai mari la buget. Oficialii americani au apreciat şi reforma bugetar-fiscală, care va contribui la consolidarea managementului finanțelor publice, sistemul electronic de achiziții publice, precum și primele rezultate ale reformei administrației publice.

La rândul lor, membrii delegaţiei moldovene au prezentat măsurile întreprinse pentru îmbunătățirea climatului de afaceri și edificarea unui sistem fiscal.

Precizăm că președintele Parlamentului, însoțit de guvernatorul BNM Sergiu Cioclea și ministrul Finanțelor Octavian Armașu, s-au mai întâlnit la Washington cu Andy Baukol, secretar adjunct pentru finanțe internaționale, Evangelia Bouzis, asistent adjunct al secretarului pentru Europa și Eurasia, Larry McDonald asistent adjunct al secretarului de stat, Paul Leonovich, director asociat și Patricia Pollard, din cadrul oficiului FMI din SUA.