Avocatul Poporului a fost votat de către majoritatea parlamentară printr-un vot exclusiv politic asumat. Despre aceasta Ion Manole, directorul executiv al Promo-LEX, a scris pe rețelele de socializare. Reacția vine după ce PAS a numit-o pe Natalia Moloșag, fostul avocat al Maiei Sandu, în funcția de ombudsman.

“Anume vot politic îl voi numi pentru că nu am auzit nici întrebări și nici careva obiecții la adresa candidaților. După mine, a fost un vot simplu, plictisitor și antidemocratic dacă doriți. Pe parcursul anilor am contestat fenomenul numit ,,mașină de vot,, în Parlament și am declarat că noi, cei mulți, chemați odată la 4 ani să alegem, vrem să avem 101 voci în Parlament, care indiferent de partidul sau fracțiunea din care fac parte să participe și să se implice activ de la tribuna centrală a Legislativului ca să își convingă atât colegii cât și alegătorii cu argumente privind votul său pro sau contra. Așadar, mesajul meu nu este despre candidați. Este despre procesele democratice și fenomenele politice, care de regulă nu sunt perfecte. Nu de alta, dar data trecută a fost la fel, o spun din propria experiență”, a scris Ion Manole.

Iar directorul de programe al Promo-LEX, Vadim Vieru, a scris că ceea ce s-a întâmplat azi în Parlamentul Republicii Moldova la subiectul alegerii ombudsmanului, “mi-a lăsat un gust amar”.