Actuala guvernare PAS înregistrează doar eșecuri: fie că este vorba despre gestionarea pandemiei, fie că vorbim despre criza economică sau negocierile cu Gazprom. Opinia a fost expusă de către secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea la Publika TV. Totodată, Batrîncea a amintit că în timpul campaniei electorale, atât PAS cât și președintele țării, Maia Sandu, au promis că vor ridica nivelul de trai al cetățenilor Republicii Moldova, aducând finanțare din exterior, dar și prin oprirea schemelor ilegale.

“În acest context apare întrebare, unde sunt banii?”, se întreabă Batrîncea.

“Dacă este greu și nu avem bani în buget, de ce au majorat numărul de ministere, de ce au majorat bugetul Președinției, SPPS și a altor instituții de stat? De ce au majorat salariile la angajații filialei sale, la Curtea Constituțională?”, a mai adăugat Batrîncea.