Astăzi a avut loc prezentarea și transmiterea oficială a unui centru mobil de prevenire și informare poliției din capitală. Centrul a fost donat de Ministerul Federal de Interne al Germaniei și este cel de-al treilea centru de acest gen, oferit forțelor de ordine în cadrul proiectului ”Poliția și comunitatea”.

Potrivit unui comunicat al IGP, la evenimentul de transmitere oficială a centrului au participat reprezentanți ai Ambasadei Federale Germane la Chișinău, șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari și șeful DP mun. Chișinău, Corneliu Groza.

Cu ajutorul centrului mobil de prevenire, poliția își propune să informeze cetățenii despre regulile simple de siguranță proprie și a bunurilor personale, astfel fiind prevenite infracțiuni precum: pungășiile, furturile din locuințe și furturile din automobile, înșelăciunile și altele.

 „Ministerul Federal de Interne al Germaniei este un partener strategic pentru Poliția Republicii Moldova care ne oferă susținere continuă în cadrul procesului de reformare instituțională și implementare a standardelor UE în activitatea poliției. Retrospectiva proiectului ”Poliția în comunitate” demonstrează o dezvoltare ascendentă, prin intermediul căruia am preluat de la colegii germani mai multe concepte inedite,  cu ajutorul cărora reușim să îmbunătățim dialogul de cooperare cu societatea. Prin intermediul acestora ne propunem să fim mai vizibili și proactivi, orientați spre nevoile cetățenilor”, a menționat Alexandru Pînzari.