Preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Andrian Candu, a declarat vineri, 19 ianuarie, în cadrul unui interviu pentru presa din Letonia, că Federaţia Rusă a încălcat dreptul internaţional atunci când a decis să-şi menţină trupele militare în Transnistria. .

“Aceştia organizează exerciţii comune cu aşa-numita Armată a Transnistriei. Unităţile militare ruseşti prezintă riscuri de securitate, deoarece reprezintă o prezenţă militară ilegală, cum ar fi armata rusă din Abhazia, Osetia de Sud şi Ucraina de Est. Încercăm să vorbim despre prezenţa ilegală a forţelor ruseşti în Transnistria pe plan internaţional şi sperăm că această chestiune va ajunge la ONU”, a declarat şeful Legislativului, citat de adevarul.ro.