Deputații socialiști au cerut ca de pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului să fie scos proiectul de lege al PAS, care prevede majorarea vârstei de pensionare. Cu o solicitare în acest sens a venit socialistul Vladimir Odnostalco. Majoritatea PAS a respins însă, inițiativa.

“Noi propunem să fie scos de pe ordinea de zi acest proiect. Vârsta de pensioare a fost majorată în 2018, sub influența partenerilor externi, fără nicio consultație”, a declarat Odnostalco, în timpul ședinței Legislativului.

Deputatul PAS, Dan Perciun, a înregistrat proiectul de lege care prevede majorarea vârstei de pensionare, chiar de anul viitor. Astfel, vârsta standard de pensionare pentru bărbați rămâne a fi 63 de ani, iar pentru femei va fi de 60 de ani de la 1 iulie 2022. Vârsta va crește gradual pentru doamne până la 63 de ani în 2028. În decembrie 2020, Parlamentul a votat inițiativa legislativă propusă de PSRM care prevede vârsta de pensionare pentru femei de 57 de ani și de 62 de ani pentru bărbați. Femeile care au născut și au educat până la vârsta de 8 ani cinci și mai mulți copii, vor ieși la pensie la 54 de ani. Legea urmează să intre în vigoare din 01 ianuarie 2022.