Primăria Chișinău organizează în acest weekend activități în cadrul Proiectului municipal „Dialog cultural cu chișinăuienii”. Potrivit primarului general Ion Ceban, evenimentul are loc sâmbătă, 28 mai 2022, orele 11:00 -13:00.

„În Scuarul Complexului Memorial „Feciorilor Patriei – Sfântă Amintire”, str. Miron Costin, sectorul Rîșcani, se va desfășura manifestarea cultural – artistică cu genericul „Fii activ și creativ”, cu participarea elevilor de la Școala de Artă „V. Poleakov”.

Programul va include activități /masterclass-uri, expoziții de lucrări artistice, atelier de creație „Culorile păcii”, cu sesiuni de grataj, quilling și pictură în acuarelă, moderate de către profesorii secției Arte vizuale (Raisa Alexa, Mihai Donos și Tamara Samohin) cu discipolii lor din clasele absolvente, desfășurate pe toată durata evenimentului propriu-zis.

Tot în cadrul evenimentului, va avea loc înmânarea festivă a certificatelor de absolvire pentru cei 130 de elevi de la profilul Artă muzicală (pian, instrumente cu coarde, canto, instrumente aerofone, chitară clasică, acordeon, instrumente populare), Arte plastice, Arte teatrale, Coregrafie) care au susținut cu brio examenele.

Programul artistic va întruni evoluarea colectivelor de forță din instituție, cu participarea a circa 250 de elevi. Piesele incluse în program reprezintă creații din patrimoniul național și universal ale celor mai renumiți compozitori ai lumii”, a declarat Ceban.

Ceban spune că tot sâmbătă, 28 mai, ora 13.00. „În scuarul Sarmizegetusa, va avea loc Concertul de totalizare susținut de elevii și profesorii Școlii de Arte „Alexei Stârcea”, cu genericul „Tinere Talente”. În cadrul concertului vor evolua: Orchestra de FanFară, conducător Mihail Lisii, Orchestra de acordeoniști „Magic Acordeon”, dirijor Lilia Știuca, Orchestra de muzică populară „Ciuleandra”, conducător Gheorghe Crețu, Maestru în Artă, Ansamblul folcloric „Crizantema”, conducător Ludmila Țurcan, Ansamblurile coregrafice „Meleag Basarabean”, conducător Ruslan Jardan și „Floarea soarelui”, conducător Maria Grossu, Ansamblurile de violoniști „Violini”, conducător Daniela Cihicin, „Andante” și „Corzile fermecate”, conducător Victoria Cuculschi.

De asemenea, vor evolua interpreții-soliști ai secțiilor Cor/Canto, Acordeon, Arta dramatică. În cadrul activităților enunțate vor fi organizate ateliere de creație și concursuri distractive pentru copii”, a precizat edilul.

Duminică, 29 mai 2022, la ora 12:00, în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”, Școala de Muzică „Eugen Doga” va prezenta un concert cu genericul „Dialog muzical”, din cadrul proiectului social-cultural de weekend
”Dialog cultural cu chișinăuienii”. La deschiderea evenimentului de duminică din scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”, va fi prezent și maestrul Eugen Doga.

În program:

  • Concert de totalizare susținut de colectivele de elevi și profesori ai Școlii de Muzică „Eugen Doga”;
  • Decernarea diplomelor de absolvire.