Primarul general Ion Ceban a făcut o inspecţie la Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani” din sectorul Buiucani, care îl reabilităm în cadrul proiectului „Eficiența Energetică și izolarea termică a instituțiilor publice din municipiul Chișinău”.

Potrivit edilului, instituţia de învăţământ, care are două blocuri, şi-a schimbat aspectul după ce clădirile a fost termoizolate pe exterior, a fost schimbat acoperişul şi au fost instalate panouri fotovoltaice, schimbate au fost uşile şi ferestrele, instalate sistemele de ventilație cu recuperarea căldurii, au fost înlocuite sistemele termice şi de iluminat. „Lucrările sunt pe ultima sută de metri. Actualmente se lucrează la anexa liceului unde sunt atelierele şcolare. Urmează aplicarea tencuielii decorative. Astfel, cei 1400 de elevi care învaţă la Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani”, deja în această iarnă au beneficiat de condiţii mai bune de studii, în clase unde este cald şi luminos. Proiectul „Eficiența Energetică și izolarea termică a instituțiilor publice din municipiul Chișinău” se desfășoară în premieră în municipiu. În total în acest proiect sunt incluse 14 licee. În paralel, se desfăşoară lucrări de reabilitare termică şi în 6 grădinițe din municipiu.Totodată, în proces de reabilitare energetică sunt şi trei spitale din capitală”, a punctat Ceban. Toate obiectele menționate fac parte din prima tranșă a Proiectului. „Se estimează că după implementarea acesteia și în cazul disponibilității mijloacelor financiare, Proiectul va trece la Tranșa II, care presupune reabilitarea mai multor clădiri publice”, a conchis edilul. Valoarea totală a proiectului este de 25 milioane de EURO şi este implementat de Primăria municipiului Chișinău, cu participarea financiară a partenerilor de dezvoltare: BERD (10 mln. împrumut), BEI (10 mln. împrumut) și Fondul pentru energie E5P (State donatoare- UE, Suedia, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Lituania, Norvegia, Polonia, România, Republica Slovacă), (5 mln. grant).