Procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţi Organizate şi Cauze Speciale de comun cu ofiţerii Direcţiei Combaterea Crimei Organizate şi Centrul de Analiză a Informaţiilor a Inspectoratului Naţional de Investigaţii şi angajaţii DGUP a IGP, au efectuat mai multe perchiziţii în raioanele Glodeni şi Făleşti, soldate cu reţinerea a şase persoane cu vârsta cuprinsă între 21 şi respectiv 30 de ani. Aceştia, produceau, preparau, păstrau şi comercializau droguri în zona nord a ţării.

În urma măsurilor speciale de investigaţie şi a acţiunilor de urmărire penală efectuate pe parcursul a 6 luni, s-a stabilit că suspecţii activau din 2016 până în prezent, membrii grupului creând o schemă de comercializare a drogurilor şi răspândirea acestora prin intermediari către consumatorii finali.

Astfel, doi membri ai grupului au fost reţinuţi în flagrant în momentul comercializării a 600 g de mariajuana investigatorului sub acoperire, contra sumei de 12000 lei.

Ulterior, au fost reţinuţi încă patru membri ai grupării infracţionale, toţi originari din raioanele Glodeni, Făleşti şi Râşcani.
Ca urmare a perchiziţiilor în automobile, domicilii, au fost depistate aproximativ 3 kg de marijuana, precum şi bani proveniţi din activitatea criminală desfăşurată.

Dacă vinovăţia lor va fi demonstrată aceştia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.