Partidul Liberal Reformator va susţine candidatura lui Constantin Codreanu la funcţia de primar de Chişinău. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, organizate astăzi, la care au fost prezenți Traian Băsescu, președintele de onoare al PUN și deputatul Constantin Codreanu.

„Din păcate, forumul civic a eșuat și nu e vina noastră. Ne-am identificat dintotdeauna ca un partid unionist și nu dorim să dispersăm forțele unioniste”, a declarat vicepreședintele PLR, Oleg Bodrug, citat de Radio Chişinău.