Hai să facem niște calcule. Să vedem pentru ce Guvernul are bani și pentru ce Guvernul nu are bani.

Voi știți, ați auzit, că partidele primesc bani de la stat pentru rezultatele obținute la alegeri, inclusiv locale, inclusiv prezidențiale. Nu știu dacă știți, dar cei mai mulți bani din bugetul de stat, merg către PAS.

Astfel, partidul Maiei Sandu, anual, primește din buzunarele cetățenilor:
Pentru alegerile locale din 2019 – 1 241 290 de lei
Pentru alegerile prezidențiale din 2020 – 2 748 460 de lei
Pentru alegerile parlamentare din 2021 – 3 305 075 de lei (până în luna decembrie inclusiv)
Anul viitor, pentru alegerile parlamentare din 2021, PAS va primi deja suma integrală, de 7 932 180 de lei.

Deci în total, anual, din buzunarele moldovenilor vor merge în buzunarele celor din PAS uriașa sumă de 11 921 930 de lei.

Dacă Ala Nemerenco insistă că statul NU ARE BANI pentru PROFESORI, pentru testarea lor, de ce PAS, care susține că este un partid solidar cu oamenii, nu-și taie cel puțin câteva milioane de lei, ca să-i ajute pe profesori. Doar Maia Sandu știe foarte bine ce salarii au cadrele didactice. Cunoaște cu ce salarii s-au ales profesorii după “reformele” ei cât a fost ministru al Educației și majorările ulterioare făcute de “regimul Plahotniuc” și “regimul Dodon”.

Tot ministrul Sănătății a spus că în medie, pentru un test de COVID, profesorii vor trebui să scoată din buzunar cam 300 de lei. Și cum vor fi necesare două teste pe lună, suma dată se dublează, deci 600 de lei.

Salariul mediu lunar brut în domeniul învățământului, în trimestrul trei al anului 2019, a fost de 6 203 lei. Nu am găsit cifre mai recente, dar sunt sigur că suma între timp nu s-a schimbat semnificativ. În schimb, semnificativ de atunci au crescut prețurile. Aceeași hrișcă în 2019 costa cam 19 lei, acum, în perioada vremurilor bune, costă deja peste 50 de lei. Prețul pentru 1 l de benzină în 2019 era în jur de 19 lei (pe data de 08.10.2019, 1 l de benzină Premium 95 costa exact 18,47 lei), iar acum, în perioada vremurilor bune deja pentru 1 l de benzină achităm în jur de 21 de lei. Și da, profesorii au și mașini personale. Iar din toamnă, Premierul Gavrilița anunță că pentru gazul natural cu toții vom achita cu 30% mai mult. Alte scumpiri abia urmează să fie anunțate.

Profesorii, cum sunt și ei oameni, au copii. Iar copiii necesită cheltuieli. Cum se gândește Maia Sandu că ar spune o mamă profesoară copilului ei, că iată nu poate să-i cumpere o hăinuță nouă, deoarece a cheltuit banii pentru teste de COVID? Și nu că respectiva profesoară nu ar vrea să se vaccineze, dar pur și simplu pentru că are contraindicație de la medic pentru vaccin.

Pe data de 14 iulie 2020, Maia Sandu declara la un post privat de televiziune că lunar, cheltuie cam 5000-6000 de lei. Deci cât e salariul mediu al unui profesor. Dar, Maia Sandu trăiește singură și nu are copii. Nu o judec, doar constat. Ca să înțeleagă și oamenii buni că dascălii pur și simplu n-au de unde să-și achite testele de COVID.

În schimb, PAS are un buget imens, pentru o țară săracă cum este Moldova, de tocmai 11 921 930 de lei. Și dacă acolo, în PAS, ar fi oameni cu adevărat buni, ei ar renunța la acești bani, ca de pe ei să fie achitate testele profesorilor. Cum Ala Nemerenco zice că un test costă în medie 300 de lei, de pe această sumă de bani s-ar procura 39 739 de teste. Apoi, PAS ar putea veni cu un apel ca și celelalte partide să-și doneze subvențiile primite din partea statului. Sau și mai simplu, PAS ar putea schimba legea, astfel încât nici un partid să nu mai primească nici un ban din partea statului.

Dacă zice Ala Nemerenco că nimeni nu-i întreabă pe cetățeni dacă sunt de acord ca din contribuția lor să fie achitate testele profesorilor nevaccinați, de ce crede dumneaei că cetățenii sunt de acord ca să le de-a celor din PAS aproape 12 milioane de lei anual? Nimeni nu ne-a întrebat. Pur și simplu ei au modificat legea și și-au acordat acești bani.

La fel, Maia Sandu ar putea să-și taie din bugetul său de la președenție. Pentru că acolo, zilnic, Maia Sandu cheltuie 81 000 de lei, după cum calcula consilierul tuturor relelor, Dumitru Alaiba. Mai ales că asta ne promitea și Maia Sandu în timpul campaniei electorale, că va renunța la bugetul anual de aproximativ 30 000 000 de lei. Și dacă n-a avut motiv până acum, tema testării profesorilor ar fi perfectă pentru ca Maia Sandu să renunțe cel puțin la vreo 15 sau chiar 20 de milioane de lei.

PAS însă nu se va grăbi să-și taie din propriul buget. Pentru că acolo sunt oameni egoiști, nesătui și ipocriți. Nu mă credeți? O să vă convingeți și voi, cei care credeți în povești politice despre vremuri bune.

p.s.
Adevăratul sacrifiu îl fac profesorii care nu pleacă peste hotare și au rămas ca să educe copiii din Republica Moldova, nu verișoara Maiei Sandu din Parlament cu salariu de 27 000 de lei.

Autor: Ion Harghel 

Sursa: radarpolitic.md