Ploile torențiale însoțite de vânt puternic și grindină înregistrate în după-amiaza zilei de marți, 2 iulie, au provocat mai multe pagube în localități din nordul țării. Furtuna a afectat raioanele Briceni, Edineţ, Ocniţa, Râşcani, Sângerei, Glodeni, Donduşeni și municipiul Bălți. Furnizorii de energie electrică au raportat deconectări parțiale în 17 localități din raioanele Glodeni şi Râşcani, transmite MOLDPRES.

Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, (IGSU), vântul puternic a smuls mai multe foi de ardezie, dar și a deteriorat acoperișurile a mai multor case de locuit în raioanele Glodeni, Dondușeni, Briceni și Edineţ.

Astfel, foi de ardezie au fost smulse de pe acoperișurile a patru blocuri de locuit cu cinci nivele în orașul Donduşeni. Totodată, acoperișurile a circa 10 case de locuit au fost deteriorate în localitatea Rediul Mare din același raion. În satul Hâjdieni, raionul Glodeni, rafalele de vânt au smuls 33 foi de ardezie de pe acoperișurile mai multor imobile.

Salvatorii au intervenit și cu lucrări de deblocare, după ce mai mulți copaci au fost doborâți în regiunile afectate de furtună. Astfel, în municipiul Bălţi copacii au căzut peste fire electrice, pe o conductă termică, pe conducte de gaz, dar și pe o stație auto. Totodată, peste 30 de copaci au căzut pe marginea traseelor în satul Clococeni a raionului Glodeni.

Pompierii au mai intervenit în preajma localității Hlinaia-Rotunda din raionul Edineţ și pe drumuri din apropierea satelor Cotiujeni și Larga din raionul Briceni. Intervenția salvatorilor a fost necesară și în raionul Ocniţa, unde un pilon electric și un copac au căzut peste două autoturisme. În urma incidentului nimeni nu a avut de suferit.

Comisiile pentru situații excepționale urmează să estimeze prejudiciile înregistrate.