Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale a emis astăzi o serie de recomandări pentru evitarea îmbolnăvirilor de gripă, după ce în capitală a fost înregistrat primul deces din acest an provocat de virusul gripal A(H1N1).

Potrivit datelor MSMPS, în prezent, în ţară situația epidemiologică prin gripă este sub gradul epidemic, fiind confirmate patru cazuri de infecţii gripale, scrie Moldpres.

Pentru evitarea îmbolnăvirilor, conducerea Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale recomandă cetăţenilor să nu recurgă la remedii de autotratament şi să se adreseze la medic la apariţia primelor simptome de boală compatibile cu gripa. Să evite contactului bolnavilor cu femeile gravide, persoanele imuno-compromise, bolnavii cu afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni cronice ale aparatului respirator, diabet zaharat şi obezitate.

De asemenea, medicii îndeamnă populaţia şi personalul medical să folosească măşti de protecţie când asistă și îngrijesc bolnavii. Printre recomandările medicilor se numără şi spălatul pe mâini cu apă şi săpun, acoperirea gurii şi a nasului cu şerveţele de unică folosinţă în timpul tusei şi strănutului, evitarea locurilor aglomerate.