Secretarul General al OSCE, Thomas Greminger, va întreprinde o vizită de lucru în Republica Moldova în perioada 17-19 septembrie.

Discuțiile pe care oficialul le avea în cadrul vizitei, se va concentra pe accelerarea procesului de soluționare a problemei transnistrene în conformitate cu principiile aprobate anul trecut la Consiliul Ministerial al OSCE de la Milano, notează Radio Chişinău.

Thomas Greminger va discuta și despre rolul OSCE în asigurarea transparenței și distrugerea munițiilor și armamentelor rusești, precum și facilitarea asistenței financiare și tehnice pentru aceasta, potrivit unui comunicat al organizației.

Totodată, secretarul general al OSCE va discuta despre domeniile potențiale ale implicării OSCE în susținerea agendei de reforme a Republicii Moldova.