Liderul interimar al Partidului ”Renaștere”, Natalia Parasca, a exprimat opinii puternice cu privire la Ziua Limbii Materne, subliniind importanța acestei sărbători pentru identitatea culturală a Republicii Moldova. Pe canalul său de Telegram, ea a rememorat evenimentul din 31 august 1989, când limba moldovenească, scrisă în grafie latină, a fost proclamată limbă de stat.

Parasca a evidențiat că de-a lungul celor trei decenii care au urmat, au existat eforturi susținute pentru a diminua statutul limbii moldovenești.

„Limba moldovenească deocamdată pierde războiul în favoarea elitelor politice pentru statutul său oficial, dar nu a dispărut. Limba moldovenească trăiește în familia mea și în familiile a sute de mii de moldoveni din țara noastră”, scrie Natalia Parasca.

Potrivit liderului Partidului Renaștere, peste 65% dintre moldoveni afirmă că vorbesc limba moldovenească, rezistând propagandei masive încă de la vârstele fragede.

„Datorită acelorași legi, în țara noastră au fost deschise școli, unde sînt predate ucraineană, găgăuză, bulgară și ebraică”, notează președintele interimar al partidului ”Renaștere”.

Parasca a făcut apel la unitate și armonie între diferitele comunități lingvistice din Republica Moldova, subliniind că forța și frumusețea țării rezidă în diversitatea culturală și lingvistică.