Fostul procuror anticorupție, care a instrumentat mai multe dosare de rezonanță, printre care și dosarul „Metalferos” și care în 2020 și-a dat demisia din organele procuraturii activează în cadrul Serviciului de Informație și Securitate (SIS).

Sursele ZdG ne-au comunicat că Rurac a fost numit în funcția de șef al secției Apărarea regimului constituțional din cadrul Serviciului de Informație și Securitate (SIS).

Solicitată de Ziarul de Gardă purtătoarea de cuvânt a (SIS) confirmă că Eugeniu Rurac deține o funcție în cadrul SIS, însă „nu poate să ne spună ce funcție deține ex-procurorul în cadrul SIS întrucât această informație este secret de stat”.

ZdG l-a contactat pe Eugen Rurac pentru a ne oferi un comentariu pe marginea numirii sale în cadrul SIS, însă până la publicarea acestui articol acesta nu ne-a răspuns la telefon.

În luna mai curent, director Serviciului de Informație și Securitate (SIS), Alexandr Esaulenco, a înaintat un demers către Președinție pentru numirea în funcția de șef-adjunct al SIS a fostului procuror anticorupție, Eugen Rurac. Despre asta ne-au comunicat atunci sursele ZdG, care au menționat că demersul a ajuns la Președinției la 12 mai curent.

Solicitați de către Ziarul de Gardă reprezentanții Serviciului de Informație și Securitate (SIS) ne-au comunicat atunci că „nici nu confirmă și nici nu infirmă” acest fapt, fără să ne mai ofere alte detalii pe acest subiect. Și reprezentanții Președinției au declarat pentru Ziarul de Gardă același lucru, că „nici nu confirmă și nici nu infirmă” că documentul a fost transmis instituției prezedințiale.

La 23 ianuarie 2020, Eugeniu Rurac, procuror în cadrul Procuraturii Anticorupție, a pleacat din sistem. Acesta a demisionat din funcție, însă a evitat să precizeze motivele.

În februarie 2020, procurorul-șef suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a declarat că Serghei Catană, nașul de cununie al ex-președintelui R. Moldova, Igor Dodon, l-ar fi intimidat pe procurorul Eugeniu Rurac, care a instrumentat dosarul privind „Metalferos”, în cadrul căreia Catană deține funcția de director financiar.

Rurac a ajuns în atenția opiniei publice în ultimii ani, când a instrumentat mai multe dosare de rezonanță: dosarul lui Ion Druță, care deținea funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ) sau dosarul „Metalferos”, în care erau stabilite prejudicii de peste 200 de milioane de lei.

Tot Rurac a fost cel care a renunțat, într-un final, la învinuirea adusă actualei judecătoare la Curtea Constituțională, Domnica Manole, judecată pentru pronunțarea cu bună știință a unei hotărâri ilegale.

Eugeniu Rurac a gestionat și dosarul penal pe numele fostului deputat, Chiril Lucinschi, condamnat de prima instanță în dosarul fraudei bancare.

Eugeniu Rurac a plecat din sistem invocând motive personale. Totuși, unele surse au declarat atunci că ar fi fost amenințat de către conducerea „Metalferos”.

Solicitat atunci de ZdG, Eugeniu Rurac a evitat să comenteze motivele demisiei sale din sistem. „Sunt mai multe motive de ordin personal la care eu nu aș vrea să fac referire în acest moment”, a precizat Rurac anterior.

Surse din cadrul Procuraturii spuneau atunci însă că acestuia i s-ar fi „sugerat” să plece din sistem. Aceleași surse au precizat că Rurac ar fi fost amenințat de către conducerea „Metalferos”, dar și de alte persoane care sunt vizate în dosarele pe care le avea în gestiune.

Conform informațiilor de pe magistrat.md, Eugeniu Rurac a fost procuror la Procuratura Anticorupție din iulie 2016. Acesta și-a început cariera în organele procuraturii în 2011, ca procuror militar. Între 2012 și 2015 a activat într-o companie privată, iar în martie 2015 a revenit în sistem, la Procuratura Drochia.

Conform informațiilor din declarația de avere și interese pentru anul 2018, Eugeniu Rurac deține, împreună cu soția, un apartament de 60 m.p. și un automobil Skoda Rapid, fabricat în 2016, pe care familia Rurac îl deține „în posesie”. Acesta mai declară și 1/6 dintr-un alt apartament cu o suprafață de 21,5 m.p.