Șefa Serviciului de Presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, este acuzată de incompetență și dezinformarea societății, după ce a admis publicarea pe site-ul Poliției Capitalei a unui articol cu tentă calomnioasă și care conține afirmații false.

Pe adresa redacției Breaking News a survenit o cerere adresată Serviciului de presă al IGP, în care tânăra care a fost învinuită de furt în cazul plicului cu bani găsit într-un centru comercial din Chișinău își face dreptate și oferă mai multe detalii despre acest caz.

Potrivit documentului, ofițerul de presă Natalia Stati, „din incompetență sau rea-voință”, a omis să menționeze că în plic au fost identificați 500 de euro și nu 10086 lei așa cum este scris în articol. În acest context, în material este prezentată o învinuire cu tentă vădit calomnioasă care îi prejudiciză imaginea tinerei, după cum urmează: „Totodată ofițerii de investigație au stabilit că suspecta a intrat într-un butic unde a făcut cumpărături.”

Dacă au avut colaboratorii acces la camerele video, atunci este clar că după ce am găsit plicul nu am intrat nici într-un schimb valutar, or, cumpărături cu Euro în „butic” nu poți efectua. De fapt, în această afirmație s-ar face o învinuire (insinuare) că eu aș fi cheltuit acești bani, fapt care apriori nu este relevant speței. S-a dorit ponegrirea imaginii mele”, afirmă tânăra.

Natalia Stati a insistat să-și expună opinia personală și pe rețelele de socializare și a lansat în spațiul public presupuneri privind comiterea unui ”furt”.

Totodată, persoana pretinde că i s-a încălcat dreptul la viaţa privată fiind răspândite imagini video, fără o examinare a circumstanțelor cazului de către organul de urmărire penală. Tânăra mai consideră o asemenea abordare fiind vicioasă și ilegală, nefiind echitabil ca să se pună semn de egalitate între o persoană care în mod intenționat sustrage un bun cu alta care a găsit unul.

Aceasta cere Nataliei Stati, ofițer de presă, dezmințierea afirmațiilor și insinuărilor defăimătoare și distorsionate în privința ei și aducerea scuzelor publice pentru difuzarea materialului cu conținut fals.

Ea a mai menționat că până la ziua de astăzi nu a fost telefonată de colaboratorii poliției precum că aceștia ar fi întors banii proprietarei.