Prim-ministrul Pavel Filip a transmis astăzi un mesaj de condoleanțe poporului rus și premierului Federației Ruse, Dmitri Medvedev, în legătură cu tragicul accident aviatic care a avut loc în regiunea Moscovei, a relatat Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

„În numele Guvernului și al cetățenilor Republicii Moldova, permiteţi-mi să exprim sentimentele noastre de profundă compasiune şi solidaritate cu poporul rus în aceste clipe de grea încercare. Vă rog să transmiteţi cele mai sincere condoleanţe familiilor şi apropiaţilor celor decedaţi”, se arată în mesajul citat de Moldpres.

Un avion de pasageri s-a prăbuşit duminică, la scurt timp după ce a decolat de pe aeroportul Domodedovo din Moscova. Cele 71 de persoane care se aflau la bord au decedat.