Guvernarea de astăzi trebuie să înceapă de la ei și să înceapă cauze penale pe ei, pentru au fost martori și părtași la furtul miliardului pe vremea când făceau parte din PLDM. Cel puțin asta a declarat primarul general Ion Ceban, care afirmă că azi se fac show-uri de prost gust prin diferite arestări și acuzații, pentru a atrage atenția cetățenilor de la scumpirile în lanț.

„Vreau să le propun celor din PAS să înceapă de la ei, o bună parte care se află în președinție și Parlament vin din PLDM, care au furat miliardul, împreună cu ceilalți figuranți. În acest sens, au avut și au funcții importante în stat – miniștri, președinți de comisii. Cei care ne spuneau prin 2013 că cu BEM va fi bine. Azi se află în fotolii moi. Ei sunt primii care trebuie să fie vizați în ancheta furtului furtului miliardului, banca de economii, închiderea școlilor, concesionarea Aeroportului, dar și altele.

Dacă vă aduceți aminte, la „puciok” au fost și deputații PLDM, care acum stau în fotolii. Pe ei de ce nu îi atinge nimeni? Și eu am plecat dintr-un partid. Puteți să veniți la mine, cu condiția că vă duceți pe la toți – pe la PLDM, PD, PLR, la toată lumea. Da nu o faceți de dragul ochilor. Nu faceți pentru a astupa pâinea, scumpirea la benzină, etc”, a declarat Ceban în cadrul unei conferințe de presă.

Amintim că de astăzi, Compania de stat Franzeluța a anunțat scumpiri la pâine, în urma majorărilor de pe piață la gaz și combustibil.