După ce au subjugat toate instituțiile statului, acum au subjugat definitiv și SIS-ului. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban, care afirmă că noul șef de la SIS „este un Papă Lapte”, iar locul lui nu este acolo.

„Azi cei din PAS fac ce vor la Guvernare pentru ca au toată puterea în stat: Procuratura, CNA, SIS, CEC, ANI, Parlament, Guvern, Teleradio Moldova, Curtea Constituțională, etc. Mi se transmit mesajele voastre de peste tot ca să tac, știu că sunt și oameni sănătoți la cap, care nu acceptă comenzile celor din PAS. În rest, nimeni nu vă deranjează. De unde aveți case și averi, sute de terenuri, voi și neamurile voastre?

Eu am sesizat ANI să verifice averile deputaților și miniștrilor din PAS, de unde au 200 de terenuri, case, mașini. I-an mergeți în parcarea Parlamentului, parcă ești în salonul de la Monte Carlo. Iar cei de la ANI mi-au transmis că inițiază procedura de a mă investiga pe mine.

Referitor la sesizarea către CNA cu privire la existența suspiciunilor de îmbogățire ilicită a unor funcționari de demnitate publică, CNA a transmis un răspuns sec, ca eu să fac anumite precizări, clarificări și munca celor care trebuie să facă lumină și să se autosesizeze. Adică eu să fiu detectivul în cazul acesta. Pentru ce mai sunteți în această funcție. Am văzut și un Papă Lapte, care a ajuns șef la SIS. Absolut irelevant. Nu înțeleg cum cei din SIS vor accepta o asemenea abordare absolut ipocrită.

Nu știu cât va ajunge răbdarea oamenilor pentru sărăcia pe care ați adus-o. Am prognoză foarte sumbră și știu că se va îndeplini, pentru că cunosc acest tip de guvernare ONG-istă, care, în afară de a prezenta rapoarte pentru granturile spălate nu știu nimic. Unica știu că nu faceți nimic, umblați cu KORACICA de deputat și fluturați prin diverse locații ca să aveți dividende”, a declarat Ceban.

Amintim că Alexandru Musteața, fost director al Departamentului „Buna Guvernare” din cadrul Fundației Soros-Moldova, actual membru (CEC), a fost numit pe 2 iunie în funcția de director al Serviciul de Informații și Securitate (SIS).

Primarul a zi că noul sef SIS are apartament de 13 mii de euro și a propus să spună unde sunt așa preturi pentru a putea procura pentru tinerele familii și specialiști.