„Profesionistul” din ministrul Andrei Spînu a vrut să iasă la iveală, dar s-a lovit de realitatea dură. Cel puțin așa putem caracteriza o postare în adresa primarului Ion Ceban, în urma ploilor de astăzi.

Spînu a încercat să critice activitatea primarului general, pe fundalul precipitaților, făcând trimitere la consecințe – ambuteiaje, inundații, acoperișuri luate de vânt, glod, copaci rupți. Și îi sugerează edilului să nu mai repare trotuarele, dar să se lupte cu forța naturii ca în capitală să ploaie mai puțin.

La rândul său, Vladimir Mitru, consilierul primarului Ion Ceban, a postat pe pagina sa de Facebook mai multe fotografii din orașele mari din Europa, care au aceleași probleme cu calamitățile naturale. „Ambuteiajele sunt când e și o ploaie liniștită chiar și în afara orelor de vârf deoarece șoferii circulă mai precaut și mai încet, timpul de deplasare e mai mare la același numar de automobile pe aceeași porțiune de drum”, scrie acesta.

La fel, consiliera pe comunicare a reacționat la postarea lui Spînu, Natalia Ixari, care scrie că în timp ce la ora asta în teren sunt sute de angajați pentru a interveni, unii fac politică.

Amintim că toată această noapte muncitorii vor lichida consecințele ploii. „Acum depunem toate eforturile ca rutele de transport public să fie reluate. Toți sunt în teren, s-au alăturat și reprezentanții celorlalte preturi pentru a se interveni în sectoarele Ciocana și Rîșcani, care au fost cele mai afectate în urma intemperiei din această seară”, a declarat Ion Ceban, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Echipele Spații Verzi, IMSL, IPSL, Exdrupo, ACC, pretori, angajați ai Primăriei și ai preturilor, cu toții suntem implicați.