Buletinul de identitate nu va mai putea fi primit în termen de trei ore și șase ore, iar pașaportul în termen de trei ore, șase ore și zece zile calendaristice. Asta după ce Agenția Servicii Publice (ASP) a sistat din data de 15 aprilie respectivele servicii. În schimb buletinul de identitate și pașaportul vor putea fi obținute la data adresării, transmite IPN, citată de Radio Chișinău.

Eliberarea documentelor la data adresării se va face de către Serviciul eliberare a actelor de identitate Centru, municipiul Chișinău (SEAI Centru) de pe strada Alexandru cel Bun, 56. Cererile vor fi recepționate de luni până vineri în intervalul orelor 8.00 și 13.00, iar înmânarea actelor se va face între orele 16.30 și 17.00. Tototdată, SEAI Centru va oferi servicii de eliberare a actelor de identitate în termen de 24 de ore și cinci zile calendaristice.

Programul de lucru al oficiului este de luni până sâmbătă, de la 8.00 la 17.00. În ziua de sâmbătă SEAI Centru va presta servicii numai în termenele de 5 zile lucrătoare, 15 și 30 de zile calendaristice.

De asemenea, în centrele multifuncționale din municipiul Chișinău, numărul 1, 2, 3 și 4 vor fi prestate servicii de eliberare a actelor de identitate doar în termene de cinci zile lucrătoare, 15 și 30 de zile calendaristice.

Potrivit ASP, măsurile au fost luate în scopul eficientizării proceselor de prestare a serviciilor de eliberare a actelor de identitate și de evidență a persoanelor.

Informaţii suplimentare referitoare la eliberarea actelor de identitate, program de muncă, termene sau tarife, pot fi găsite pe pagina web: www.asp.gov.md sau prin apel telefonic la numărul 14909.