Inițiativa PAS de a interzice panglica Sfântului Gheorghe a fost contestată la Curtea Constituțională (CC). Deputații PSRM s-au adresat către CC cu o sesizare privind constituționalitatea amendamentelor la Codul contravențional, votat de Parlamentul Republicii Moldova la 7 aprilie 2022.

„Metoda prin care a fost depusă acest amendament PAS a fost mișelească, pe ascuns. Colegii din Comisia juridică nici nu au fost invitați la ședința Comisiei. De ce trebuia să facă asta înainte de 9 mai, ca să distrugă istoria, memoria cetățenilor. Sper că datorită acestui fapt, cetățenii se vor mobiliza și se vor alătura la marșul de 9 mai”, a declarat deputatul socialist Adrian Lebedinschi.

„Sunt niște inițiative deocheate care nu vin decât să dezbine societatea. În loc să ajute cetățenii, dacă nu poți da pâine, dai spectacol. Pentru noi este important să nu permitem pătarea memoriei strămoșilor noștri”, a spus deputatul socialist Grigore Novac.

Deputații consideră ilegale amendamentele aprobate, întrucât articolul 32 al Constituției Republicii Moldova garantează libertatea opiniei și a exprimării cetățenilor. Potrivit PSRM, legea votată contravine doctrinei internaționale și practicii instanțelor europene, precum și unui șir de acte fundamentale în domeniul drepturilor omului: Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului etc.