PSRM și PCRM au anunțat crearea Blocului Politic al Comuniștilor și Socialiștilor, care are drept scop salvarea țării. Despre aceasta liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă, după ședința comună a executivelor PCRM și PSRM, la care a fost finisat documentul privind crearea Blocului.

“Ce ne-a impus și ne obligă să formăm acest Bloc este situația tragică din R.Moldova, după venirea la guvernare a actualilor personaje. Din start, când s-a format Guvernul, am spus că nu avem încredere în acest Guvern, deoarece ei nu sunt profesioniști și nu sunt patrioți și nu îi dor acele probleme pe care le trăiesc cetățenii R.Moldova. Scopul principal al acestui Bloc este de a salva țara, să construim o țară dezvoltată și să fim prieteni cu toate țările. Acest Guvern trebui să plece și mai departe noi vom studia opinia cetățenilor R.Moldova, ce facem cu acest Parlament. Dacă ei merg mai departe, înglodează țara în datorii, care vor fi pe spatele poporului și va trebui de întors cu procente”, a declarat Vladimir Voronin.